Salutare tuturor!

Tema „E timpul ca amenzile să fie proporţionale cu veniturile” este una extrem de interesantă şi de actuală[1]. Aceasta în condiţiile în care se discută tot mai mult, atât în Europa, dar şi peste Ocean, despre creşterea inechităţii dintre bogaţi şi săraci, precum şi a şanselor de dezvoltare şi de creare a respectului faţă de lege chiar şi de către cei extrem de bogaţi. Întrucât acestea vor fi direcţiile de dezvoltare a temei propuse, să trecem mai întâi la definirea termenilor, după care vom spune ideea centrală a cazului, urmând argumentele echipei afirmatoare.

Prin amendă înţelegem „sancţiune juridică ce constă în plata unei sume de bani”[2]. Cel mai comun exemplu este cel al amenzilor din traficul auto[3]. Subliniem de la început că pe acest tip de amenzi ne vom construi argumentarea, întrucât este imposibil de a discuta de toate tipurile de amenzi într-un spaţiu atât de scurt. Prin proporţional vom înţelege „corespunzător unei anumite proporții”[4]. Iar prin venituri vom înţelege cuantumul rezultat din consultarea fişei fiscale[5]. Încă de aici vrem să precizăm foarte clar că în nici un caz nu va fi vorba despre situaţia în care, ar putea obiecta afirmatorii, cineva fără venituri declarate, dacă va încălca legea, nu va plăti nimic. Amenda rămâne amendă. Un cuantum minim al acesteia există în toate ţările care aplică acest tip de sancţiuni.

Este vorba mai degrabă de ceea ce vom susţine ca ideea centrală, şi anume ideea de echitate, înţelegând prin aceasta faptul că este moral şi etic să considerăm justă ideea după care, cu cât câştigi mai mult, plăteşti mai mult. Vom arăta că, menţinând sistemul actual de acordare al amenzilor din România, se încurajează mita şi spaga, mai ales în cazul amenzilor de o valoare uriaşă pentru mulţi români ce nu şi le pot permite să le plătească. Pe de altă parte, cei bogaţi pur şi simplu sfidează[6], putând plăti fără să resimtă deloc aceasta ca o pedeapsă.

Primul nostru argument se referă la creşterea echităţii impactului pedepsei atât pentru cei săraci, dar mai ales pentru cei băgaţi. La ce ne referim aici: la faptul că toţi cei care sfidează legea trebuie să facă faţă consecinţelor acţiunilor lor. Să luăm cazul, de exemplu, a ceea ce se întâmplă la ora actuală în România: indivizi cu venituri foarte mari sfidează pur şi simplu organele de ordine, aruncându-le în faţă bancnote de 200 sau 500 de lei fără să le pese. Dacă s-ar aplica un sistem de amenzi proporţional cu veniturile, aceasta ar fi mult mai mare. Este foarte greu de presupus că acelaşi individ şi-ar păstra tipul de reacţie în noua situaţie[7]. Mai mult decât atât, să luăm cazurile din ţările în care deja de aplică un astfel de sistem. De exemplu, în Elveția, la începutul anului, un pasionat de automobile a scos din buzunar 200.000 euro. Judecătorii au ajuns la aceasta suma prin multiplicarea de 130 ori a amenzii standard, după ce au evaluat averea șoferului. In depoziția procurorilor s-a menționat inclusiv faptul ca șoferul avea 5 mașini de lux in garaj si era prieten cu piloți de Formula 1 pe Facebook. Norvegienii sunt încă şi mai drastici cu cei care încalcă regulile de circulație. Un milionar de 55 ani prins beat la volan a fost nevoit să plătească 85.000 dolari amenda, pe baza venitului înregistrat, iar polițiștii i-au suspendat carnetul pentru 3 ani. În plus, timp de 30 zile, milionarul a fost obligat de judecători să taie lemne de foc[8]. În concluzie, susţinem că introducerea acestui tip de amendare proporţională cu veniturile ar fi mai mult decât salutară.

Cel de al doilea argument se referă la descurajare. Aici ne gândim la situaţia în care atât cei săraci cât şi cei bogaţi vor fi efectiv mai puternic afectaţi de aplicarea acestui tip de taxă. De exemplu, cazurile înregistrate în Finlanda sau Elveția sunt revelatorii pentru a ilustra argumentul[9]: în Finlanda, un şofer de 27 ani a plătit 116.000 lire sterline pentru a conduce cu 80 km/h într-o zonă de 40 km/h. Venitul său anual era de 7 milioane lire sterline. În Elveţia un şofer a fost amendat cu 290.000 dolari pentru că a mers cu 85 mile la oră într-o zonă de 50 mile. Venitul său anula era mai mare de 820.000 dolari şi conducea un Ferrari Testarossa roşu[10]. Pentru a întări argumentul venim şi spunem că, datorită mărimii cuantumului pedepsei, au fost cazuri în care s-a cerut comutarea pedepsei în închisoare, fapt ce arată că aceasta are impact[11].

În concluzie, având în vedere argumentele prezentate şi dovezile prezentate, sperăm că v-am convins de faptul că este etic ca amenzile să fie proporţionale cu veniturile. Mulţumesc!

Referinţe:

Nu suntem Robin Hood să luăm de la bogați și să dăm săracilor, ci suntem o societate democratică care crede în principiile sale, oriunde ar putea fi ele aplicate.

Nu este fair și nu este corect față de dezbatere să existe o restrângere la amenzile auto, pentru că posesia unei mașini aduce cu sine o anumită situație materială. În consecință, refuzăm acest lucru pentru că măsura trebuie să se aplice în orice condiții și trebuie să fie fezabilă pentru toate tipurile de amenzi.  Considerăm prea vagă și vastă definiția proporționalității și așteptăm de la afirmatori o cifră, un procent clar de proporționalitate. Problema în cazul persoanelor fără venituri delarate nu e absența cuantumului minim, ci este cea a nerespectării egalității între oameni care au aceleași venituri, unii declarate și alții nu, și care vor plăti diferențiat, unul va plăti minimul, iar celălalt proporțional.

Comportamentul persoanelor înstărite adus aici în discuție ține de educație. Oamenii care aruncă cu bani arată că nu au depus un efort pentru ei și sunt fie venituri nedeclarate, fie sume de bani primite de la părinți sau obținute prin mijloace ilicite. Chiar dacă nu ar fi așa, omul are nevoie să-și acopere anumite necesități, conform piramidei lui Masllow. După ce acestea sunt acoperite suma de bani care rămâne este privită diferit și relativ, nu va mai avea același impact emoțional. Iată cum cei bogați nu sunt neapărat afectați. Munca în folosul comunității, tăiatul de lemne, nu este o formă de amendă. Mai mult, vedem cum pedepsele actuale sunt suficiente și nu contează la fel de mult aspectul al amenzii, ci caracterul punitiv al acesteia, eventualele pedepse adiacente(închisoare, suspendarea carnetului, etc.)  și nu există o legătură între acestea și creșterea cuantumului amenzilor.

În cazul oamenilor mai puțin bogați, pe hârtie cel puțin, nu vorbim delcoc de o descurajare. Aici vorbim despre o măsură care îi va pedepsi cu amenzi mai mici pentru faptele grave comise. Nu ne-au arătat în niciun moment cum afectează această măsură persoanele cu venituri mai mici și medii, ci doar pe cei înstăriți. Din exemplele lor reiese că măsura este fezabilă doar în anumite cazuril;  ne referim la milionari și miliardari, un procent de oameni suficient de mic încât măsura să nu fie necesară. De asemenea, v-am arătat că nici măcar acolo nu funcționează pentru că oamenii aceia văd banul în mod diferit, nu au un atașament emoțional suficient față de el și nu s-ar simți suficient afectați de această propunere, astfel încât să se producă o schimbare majoră în comportamentul lor.

Egalitatea, fundament al democrației.

După cum am spus, egalitatea este unul dintre pilonii de bază pe care este construit sistemul nostru democratic. În momentul în care vom pedepsi diferit două persoane care au comis aceeași faptă afectăm puternic acest principiu. Cei bogați și-au obținut veniturile prin mijloace proprii, au muncit pentru a fi mai bogați și nu este moral să pedepsim un om cu o cantitate mai mare pentru că a fost mai harnic, mai inteligent și mai bun în domeniul său. Acești oameni oricum ajută societatea prin taxele și impozitele plătite mai mult decât o fac ceilalți și ar fi un comportament discriminatoriu să îi tratăm diferit.

Afectăm deopotrivă și caracterul meritocratic al societății pentru că eu deși am depus un efort, nu primesc o răsplată din partea statului, care ar trebui să funcționeze ca model democratic moral pentru cetățeni, ci sunt marginalizat de acesta, fiind chiar dezavantajat în momentul în care trebuie să plătesc taxe, unele datorită activităților desfășurate, iar altele în urma unor greșeli pedepsite prin amenzi.

Am făcut pași mari să ieșim din comnismul totalitar, în care se încerca o nivelare a veniturilor și oamenilor, și am văzut cât de rău și ineficient era. Putem considera această măsură ca una ce afectează economia liberală și principiile ei. Această măsură va spori inegalitatea socială, va eticheta oamenii în funcție de venituri și averi.

Egalitatea în fața legii este un drept natural și nu poate fi afectat, pentru că astfel se afectează instiuțiile în sine(puterile: legislativă, judecătorească). Scade încrederea oamenilor în sistemul democratic, în insituțiile statului, și acest fapt nu este dezirabil. Trebuie să privim și din perspectiva victimei(cetățenii, statul sau oricine altcineva), în momentul în care o faptă este săvârșită, cineva este afectat într-o anumită măsură. Nu este just să penalizăm diferit deși dauna a fost aceeași, pentru că amenda are rolul de a corija și de a percepe o taxă pentru o daună. Este ca și cum eu aș sparge un geam și ar trebui să cumpăr în locul acelui geam o clădire întreagă. Nu este moral să plătim diferit pentru aceleași bagube, daune și nici nu aducem vreun avantaj printr-o astfel de măsură.

Prin urmare, pentru că nu avem avamtaje clare din partea afirmatorilor, care nu demonstrează fezabilitatea și eficiența măsurii lor, ne opunem categoric moțiunii.

Restrângerea cazului la amenzile auto s-a datorat limitării spațiului si a actualității problemei .  Intrucât abordarea mai multor tipuri de amenzi ar fi constituit discuția pe mai multe planuri , riscând sa deviem dezbaterea spre aspecte  inutile ei , echipa afirmatoare isi continua pledoariapebazaamenzilor auto .

Daca pedepsele actuale erau suficient de bune, astazi nu se se mai punea problema accidentelor în masă pe trecerile de pietoni, a cazurilor de conducere sub influenta alcoolului sfârşite cu decesul șoferilor dar şi al unor oameni nevinovați, prinsi la mijloc , accidente facute in mare parte din vina unor cetateni instariti care sfideaza legea după bunul plac, pe baza ideii că o pot cumpara usor. Ei bine asta e un aspect pe  care acest tip de amenda il va diminua .

Proportionalitatea amenzii nu inseamna pedepsirea persoanelor instarite ci echitatea justitiei si aplicarea ei. E adevarat, egalitatea este un fundamentul democratiei, dar amenda proportionala sustine acest fundament. Rousseau a spus: ”Nimeni nu ar trebui să fie atât de bogat incat sa-l poata cumpara pe altul”.  E un principiu al fundamentelor egalitatii. Amenzile neproportionale creează  o discriminare a cetateanului  cu un venit relativ mic . De ce?  Orice cetatean instarit poate incalca legea de cate ori doreste permitandu-si sa plateasca amenda fara sa fie afectat cu adevarat, pentru ca suma este infima in comparatie cu starea lui abundenta ca sa-l  poata afecta emotional sau material. Astfel, cumpara dreptul de a face lucruri pe care oamenii de rand nu si le permit .Atunci putem spune ca legea nu-l poate penaliza cu adevarat pe un cetatean instarit , acesta permitandu-si sa continue.

Oameni instariti vad banii altfel atunci cand pretul platit e mic! Pe de alta parte acestia “vor simti un ardei iute intr-o zona sensibila a anatomiei lor “daca amenda este proportionala cu venitul, acestia vor fi cu adevarat afectati pentru ca vor fi taxati la fel de mult pe cat au  ,iar asta le poate afecta sfera necesitatilor. Astfel, incalcarea abuziva a legii este descurajata. Ca si exemplu marturia finlandezului Keijo Kopra, un director al unei companii  care a primit o amenda de depasire a vitezei legale in valoare de 39.000 $ calculata proportional cu venitul acestuia , el spunea: “M-am oferit sa merg la inchisoare, dar judecatorul a refuzat fortandu-ma sa platesc amenda , m-a miram cum de nu sunt autorizati sa te si impuste , ei …bine asa nu ar mai putea sa-ti ia banii “ . Asa cum puteti vedea unul dintre numeroasele cazuri in care aplicarea amenzii proportionale a afectat intr-o masura considerabila o persoana instarita,  iar acest lucru o va determina cu siguranta sa nu mai incalce legea inca o data , iar daca o va face , o va simti cu adevarat.

Aceasta masura nu poate spori inegalitatea sociala si nici nu afecteaza economia liberala, trebuie sa fim constienti ca inegalitatea si echitatea sociala in functie de avere exista, masura urmarind echitatea penalizarii: nu-l poti penaliza pe un cetatean cu o amenda de 500 de lei daca el are un venit lunar  de 600 lei pentru ca nu va fi in stare sa o plateasca, la fel cum  nu potiamenda cu aceiasi suma un cetatean instarit cu un venit lunar de 15.000 Ron (sau mai mult),  odata cu beneficiile ( banii ) vin si obligatiile ( riscul de a plati greseala echitabil)  , cu cat castigi mai mult  , cu atat platesti mai mult .

Iar in cazul oamenilor mai putin bogati  ,aplicarea acestei modalitati de penalizare ii avantajeaza indirect , indiferent daca vor conduce o masina sau vor fi pietoni, ei vor fi mai in siguranta pe strada atata timp cat teama unei penalizari majore descurajeaza incalcarea legii , avand in vedere ca majoritatea accidentelor rutiere sunt cauzate de cetatenii instariti care sfideaza legea  . si vor continua sa o sfideze daca acestia nu vor fi penalizati corespunzator .

     In concluzie ,prin argumentele si avantajele clare aduse  , echipa afirmatoare sustine ca “ este timpul ca amenzile sa devina proportionale cu veniturile “  pentru o mai buna functionare atat a societatii cat si a traficului rutier.

Luând un algoritm din informatică vedem că pentru aceleași date de intrare, avem mereu aceleași date de ieșire. La fel ar trebui să se întâmple și într-o societate democratică în care egalitatea primează.

Indiferent cât ar fi de bune pedepsele și cât ar tinde ele spre o toleranță zero, accidente auto vor exista. Nu putem spune că dacă înăsprim amenzile vom avea mai puține accidente, când avem deja pedepse mai grave (închisoarea, plătirea de daune părții vătămate – care depășesc cuantumul amenzii)  pentru aceste fapte și, totuși, ele se comit. O asumpție fără temei: de ce ar fi accidentele produse de cetățeni înstăriți, pe baza cărui studiu, a căror date? Nimic mai fals, accidentele sunt produse de oameni care greșesc, pentru că, să fim lucizi, nici cetățenii înstăriți nu-și creează un țel din a încălca legea. Asemenea, am putea spune că incidentele în trafic sunt produse de cetățeni cu mai puțini bani pentru că nu-și permit întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.

Echitatea justiției presupune ca fiecare cetățean să fie egal în fața acesteia.  Ea trebuie să aibă un caracter univoc, determinist și pentru aceeași faptă comisă să acorde aceeași pedeapsă. Conform principiului meritocratic după care funcționează democrația,  bogăția ar trebui să fie direct proporțională cu munca și implicarea, fără nicio intervenție externă. Legea îl penalizează pe un cetățean înstărit prin închisoare și plata daunelor. Oamenii cu adevărat înstăriți nu vor fi deloc afectați de o astfel de măsură pentru că nu le va afecta sfera necesităților, ei având asfel o percepție diferită asupra banilor și nefiind afectați de măsură. Așa cum și afirmatorii recunosc, o inegalitate socială în funcție de avere există, de aceea noi nu trebuie să amplificăm această inegalitate, ci să o restrângem, menținând egalitatea între cetățeni pe toate celelalte planuri. După raționamentul lor,  anii de închisoare ar trebui să fie diferiți, poate chiar vom pune oamenii mai înstăriți să fie tratați mai rău peste tot pentru că au o viață mai bună în general. Oricum ești afectat ca și cetățean înstărit și ești obligat să plătești impozite mai mari. Această nouă măsură ar fi una abuzivă și nenecesară, pentru că conform Constituției, nu poți fi pedepsit de două ori pentru același act, în viziunea afirmatorilor astăzi, păcatul de a avea mai mulți bani.

Persoanele mai puțin înstărite vor fi la fel afectate, pentru că este o asumpție și un lucru fals că oamenii înstăriți sunt principala problemă în cazul accidentelor auto. Ce se va întâmpla cu adevărat cu ei dacă măsura ar funcționa după planul afirmator? Această proporționalitate îi va face să întreprindă exact comportamnetul persoanelor înstărite. Le va fi mai ușor să greșească știind că vor fi pedepsiți cu un cuantum mai redus. Deci, dacă măsura lor are efectele pe care le preconizează, va spori numărul de incidente produse de persoane mai puțin înstărite.

Să facem o balanță a celor 2 lumi, cea în care măsura este aplicată și cea în care nu este. În cazul în care aplicăm măsura, afectăm egalitatea socială, afectăm întregul sistem de justiție, știrbindu-i din caracterul etic și echitabil. Măsura nu are efectele scontate pentru că se aplică doar asupra amenyilor auto şi se adesează unui număr mult prea redus de oameni: ei trebuie să fie poseori auto, să producă accidente şi încălcări ale legii, să fie atât de bogaţi încât măsura să aducă o schimbare şi suficient de săraci încât să fie afectaţi de această schimbare (pentru că cei foarte bogaţi nu sunt), să producă acele accidente în mod intenţionat. Chiar dacă măsura ar fi fezabilă şi ar funcţiona conform planului afirmator, ea nu ar fi dezirabilă pentru că ar transforma cetăţenii mai puţin înstăriţi în cetăţeni conform prototipului de cetăţeni bogaţi văzuţi de afirmatori.

Când nu aplicăm măsura, avem o societate cu un puternic caracter al egalităţii ce se va răsfrânge în toate principiile noastre. Avem o egalitate între cei mai puţin bogaţi şi cei mai bogaţi în faţa legii şi o încredere mai bună în justiţie şi în stat pentru că dă dovadă de imparţialitate şi corectitudine, fiind un model pentru cetăţenii săi. Trebuie să luăm în considerare şi rolul amenzii care este cel de a corija şi nu de a penalza sau acoperi daune. Ori, în acest caz, măsura suprapune cele două lucruri, distincte în cazul comiterii unei fapte. De aceea trebuie să apărăm democraţia, prncipiile ei şi, în consecinţă, EGALITATEA.

Tot cazul afirmator se bazează pe faptul că persoanele înstărite încalcă legea în mod voit și frecvent. Analizând, vedem că aceștia reprezintă un procent redus al populației, deci măsura are o aplicabilitate restrânsă. De asemenea, observăm că măsura are o aplicabilitate injustă atunci când o faptă este comisă din culpă, deci o aplicabilitate și mai restrânsă. În concluzie, date fiind dezavantajele principiale și pragmatice ale măsurii, nu pot decât să fiu mândru că mă aflu în tabăra opoziţiei.