Este timpul ca amenzile sa fie proportionale cu veniturile

Atunci cand vorbim de amenzi, vorbim despre amenzile civile aplicate ca sanctiuni pentru savarsirea contraventiilor, fie ele in domeniul rutier, tulburarea linistii publice, pe care le pot comite cetatenii, excluzand contraventiile stabilite pentru respectarea normelor pentru anumite categorii de profesii (militar, medic, contabil etc.)

introducerea unui sistem de amenzi proportionale cu veniturile presupune ca de la o valoare de baza a amenzii existenta la momentul actual sa se poata creste progresiv sau cobori in functie de veniturile persoanei in raport de venitul minim pe economie sau, conform unor sisteme, in functie de un procent din venitul zilnic disponibil (day fine¹). Sistemul poate varia si nu vrem sa propunem in mod expres unul, dar sustinem ca efectul pe care vrem sa-l atingem este urmatorul: daca un sofer auto castiga 1000 lei pe luna si plateste amenda de 100 lei, care il afecteaza, si un alt sofer castiga 10000 lei, ii vom cere o suma care sa-l afecteze in aceeasi masura. Aceasta suma nu va reprezenta intr-un sistem simplu tot 10%, adica 1000 lei, dar pot exista si ecuatii mai complicate de determinare a unei amenzi, luand in considerare si salariul minim pe economie, nivel de trai, impozite, consum zilnic, din punct de vedere statistic, pentru ca sistemul sa nu devina excesiv.

1. Amenzile trebuie sa usture ca sa aiba efect prohibitiv

Amenzile reprezinta sanctiuni pentru nerespectarea unei conduite corecte impuse de lege pentru protectia celorlalti cetateni sau pentru buna desfasurare a relatiilor sociale. Sanctiunea este menita a-l determina pe faptuitor sa nu mai comita a doua oara fapta, si eventual sa n-o fi comis de loc de frica sanctiunii. De exemplu, daca un tanar tulbura linistea publica difuzand muzica extrem de zgomotoasa noaptea sau conduce cu viteza excesiva in localitati, sau provoaca scandal public prin exhibitionism, el va fi amendat. Insa amenda poate sa nu fie perceputa ca o sanctiune daca valoare acesteia nu este semnificativa pentru faptuitor. De aceea, in acest domeniu, legiuitorul poate si trebuie sa se asigure ca amenda este semnificativa pentru fiecare faptuitor si acest lucru se poate realiza doar cand amenda este proportionala cu venitul. Daca pentru un faptuitor amenda de 200 lei e echivalentul banilor de buzunar pe o zi², nu o va resimti ca pe o amenda si nu se va corecta. Asadar, proportionalitatea amenzilor este necesara pentru eficienta amenzilor.

2. Se mentine egalitatea din punct de vedere juridic

populatia, mai ales cea foarte bogata, ar putea considera aceasta masura ca un tratament discriminatoriu si abuziv din partea statului. Sustinem insa ca in acest caz devine evident de ce oamenii sunt egali in fata legii, chiar daca nu sunt egali intre ei. Aici, scopul statului nu este sa-ti ia banii si deci sa abuzeze de bogati, cazul nu este similar cu cel al impozitelor proportionale cu veniturile. In acest caz, in schimb, persoana este cea care are libertate de decizie de a savarsi sau nu o contraventie, iar statul o sanctioneaza ca atare, dar trebuie si poate sa o sanctioneze personalizat, conform vinovatiei ei, atitudinii ei de indiferenta fata de regula, si cu mijloacele cele mai adecvate pentru a asigura prevenirea savarsirii de noi contraventii in viitor.

3.Acest sistem asigura mai bine respectul legii

Tocmai pentru ca pana acum amenzile au fost uniforme, cei care isi permiteau sa incalce in mod grosolan legea erau tocmai cei care simteau ca nu trebuie sa suporte consecintele, cei care nu "simteau" amenda. Iar acestia au si tendinta sa aiba comportamentul cel mai daunator in societate, avand si mijloacele sa provoace consecintele nedorite.

Tocmai pentru ca acum exista posibilitatea unor amenzi cu valoare foarte mare face ca acest mecanism sa previna savarsirea de contraventii mult mai bine decat cel anterior. Poate ca la nivelul populatiei cu venituri medii nu se vor produce schimbari semnificative, dar in randul cetatenilor cu venituri peste aceasta medie, teama de a nu plati o suma mare are un efect dublu, pentru ca le afecteaza atat imaginea si prestigiul public, cat si loveste puternic in conceptia acestor persoane de libertate totala bazata pe avere. De asemenea, oricat de bogate ar fi aceste persoane, nimanui nu-i este placut sa piarda o suma considerabila ca amenda, cu atat mai mult cu cat in Romania mandria celor bogati este sa nu piarda bani³, nu sa ii castige.

Apare asadar un factor preventiv sporit pentru ca devine cu adevarat o sanctiune deranjanta si pentru cei care isi permiteau lejer amenzile prevazute pana acum.

Referinte:
1 Pentru detalii: https://en.wikipedia.org/wiki/Day-fine

Înainte de a trece la o analiză efectivă a modului în care o amendă ar trebui aplicată, nu putem ignora faptul că amenda reprezintă echivalentul patrimonial al unei fapte pe care societatea o califică la un moment al evoluției sale ca fiind ilicită, contrară unor principii pe care le promovează. Astfel, considerăm că amenzile ar trebui să reflecte gradul de pericol social al acestor fapte, iar valoarea lor ar trebui apreciată strict relativ la gravitatea și la circumstanțele generale în care fapta a fost comisă, fără a le raporta la patrimoniul făptuitorului. În plus, reglementarea propusă ar fi inutilă; și la ora actuală amenzile contravenționale au prevăzut un minim și un maxim, iar organele abilitate au posibilitatea de a alege cuantumul pe care ele îl consideră optim.

1. Sancționarea se face deja diferențiat, iar măsura propusă nu este eficientă

Există studii^[1] care demonstrează că impunerea unor consecințe negative mai oneroase, în loc să reducă comportamentul care le-a generat, duce la propagarea acestui comportament. De asemenea, s-a arătat și că înlăturarea ulterioară a acestor consecințe negative nu determină o scădere a comportamentului ilicit, ci menținerea lui ca urmare a desconsiderării scopului amenzii. Astfel, o sancționare mai dură nu este neapărat și una mai eficientă. Mai mult, ineficiența măsurii devine și mai evidentă odată cu analizarea costurilor (mari!) implementării ei raportat la (posibilele) rezultate.

Deoarece important este scopul sancțiunii și nu doar patrimonialitatea acesteia, dorim să subliniem și finalitatea pe care o urmărește societatea prin aplicarea amenzii - sancționarea unei fapte comise de către o persoană și traducerea ei în bani. Pentru atingerea acestui deziderat, legiuitorul prevede un minim și un maxim al amenzii, pentru ca individualizarea pedepsei să se poată face în funcție de circumstanțele concrete în care a fost comisă fapta (care includ și persoana făptuitorului!) – putând opta pentru majorarea limitelor pedepsei legale dacă aceasta este în pericol de a nu mai fi efectivă. Așadar, amenda va fi aplicată diferit de către agentul competent pentru un șofer care se grăbea la serviciu pentru a nu risca să fie dat afară, în ciuda faptului că situația lui financiară este mult peste medie, depășind astfel viteza legală, față de aceeași contravenție săvârșită pentru simplu amuzament de un șofer care nu are mijloace financiare semnificative.

2. Egalitatea juridică e aparentă, dar total inexistentă în cazul măsurii propuse

Echipa afirmatoare susține că deși măsura ar putea fi considerată discriminatorie, ea este în fapt impunerea egalității prin proporționalitate, dar nu reușește să ne explice cum anume intervine egalitatea în cazul sancționării diferite a două persoane pentru aceeași faptă, săvârșită în aceleași circumstanțe, diferită fiind doar situația materială a celor implicați. Mai mult, nu înțelegem de ce ar trebui sancționați cei care câștigă mai mult, taxându-le astfel hărnicia - considerăm imoral să sancționăm bogăția unei persoane în acest caz, dat fiind că nu vorbim de un impozit, care are o natură total diferită, ci despre sancționarea unei greșeli. Prin aplicarea măsurii propuse, am ajunge la situații absurde, în care am sancționa o faptă mai ușoară mult mai oneros decât una gravă, pentru simplul motiv că făptuitorul lucrează mai mult și astfel are o situație materială mai bună. Mai mult, implicațiile măsurii merg mai departe decât nivelul superficial bogat-sărac. Astfel, va fi sancționat mai drastic cel care are în grijă o familie, care fiind obligat să asigure întreținerea mai multor persoane va urmări să câștige mai mult decât cel care nu trebuie să se hrănească decât pe sine și astfel va fi pasibil de o amendă mai mare decât o persoană care câștigă mai puțin, dar are un trai mai bun.

3. Acest sistem va duce la desconsiderarea legii

Implementarea unui sistem discriminatoriu, care nu asigură de fapt egalitatea în fața legii, va duce la desconsiderarea legii de către cei pe care îi defavorizează, creând mediul pentru creșterea incidenței contravențiilor. Cu cât este considerată mai nedreaptă o prevedere, cu atât va fi mai încălcată, dat fiind că nu mai reprezintă un posibil barometru pentru balanța bine-greșit și nu mai apelează la conștința morală a făptuitorului.^[2] Astfel, în situațiile în care este puțin probabil să fie prins, scade probabilitatea ca cel în cauză să aleagă să nu facă ce este interzis - miza nu mai este sancțiunea, ci doar măsura până la care persoana consideră că este imoral să facă ceva - ori dacă ceva nu este corect, egal, cum mai poate fi greșit să acționezi în contra lui?

Datorită implicaților pe care măsura propusă le poate avea: creșterea incidenței contravențiilor, situații absurde de discriminare socială și modificarea total ineficientă a unui sistem funcțional – considerăm că amenzile nu ar trebui să fie proporționale cu veniturile.

Referinte:

1. Gneezy, U., Rustichini, A., 2000. ‘A Fine is a Price’. Journal of Legal Studies., vol. 29 pp1-17, https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&cad=rja&ved=0CCoQFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.socio.ethz.ch%2Feducation%2Ffs12%2Fenvirsoc%2FGneezy_Rustichini_A_fine_is_a_price.pdf&ei=w1WRUf-oKcPeswbiyYCgDA&usg=AFQjCNGeVyeF7qMGQBkp8idD55U-NEpOeA&sig2=aPSGuTbBLqaH-GxgaJ3PMg&bvm=bv.46340616,d.Yms

2. Cianfrocca, Francis, ‘Wealth Creation Under Attack’, Commentary, June 2009, https://www.commentarymagazine.com/article/wealth-creation-under-attack/

Mulţumim echipei negatoare pentru discursul oferit. Echipa afirmatoare consideră că negatorii nu au reușit să răspundă argumentelor afirmatorilor, mai mult, problemele identificate de ei nu sunt cele reale. Așadar, răspundem acestora și reiterăm cazul afirmator.

Toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Legea pedepseşte în mod egal dar cel mai important este ca legea să pedepsească cetăţenii în aşa fel încât pentru aceeaşi infracţiune procesul coercitiv să îi afecteze în mod egal şi să resimtă deopotrivă consecinţele infracţiunii. De aceea considerăm că e timpul ca amenzile să fie proporţionale cu veniturile.

1. Amenzile trebuie să usture ca să aibă efect prohibitiv

Noi am arătat în discursul anterior că numai printr-o prevenţie eficientă (amenzile trebuie să aibă rol prohibitiv, nu să reprezinte o taxă suplimentară pentru cei care şi-o permit şi un factor de dezagregare socială – prin sărăcire – pentru cei dezavantajaţi economic) şi printr-o descurajare echilibrată şi etică pentru toţi membrii societăţii poate fi atins acest deziderat al scăderii încălcărilor frecvente de lege.

Măsura propusă este eficientă pentru că ridică gradul de conştientizare al persoanei. Pe baza exemplelor menţionate de către echipa negatoare, dorim să contra-argumentăm prin a menţiona că este de datoria şoferului să plece mai devreme de acasă şi să îşi ia o marjă de timp astfel încât să fie în grafic. Mai mult, dacă vorbim despre amuzament, ai greşit prin urmare ai plătit, a doua oară cu siguranţă nu te mai joci. N

Costurile ridicate pentru implementarea acestei legi (conform N1) reprezintă practic o investiţie, amenzile contribuind la bugetul de stat, tot acolo de unde banii pleacă pentru implementarea unei astfel de legi. Amortizarea cheltuielilor se face în timp şi aduce cu sine efectele benefice ale educaţiei prin constrângere.

Corelarea amenzilor de circulaţie cu veniturile sau averea şoferilor care încalcă legea nu este o noutate în Europa[1]. De aproape 10 ani astfel de structuri de calcul sunt utilizate în Finlanda, Norvegia sau Elveţia, unde milionarii plătesc sute de mii de euro pentru depăşirea vitezei şi uneori trebuie să facă şi muncă în folosul comunităţii dacă nu au banii necesari să plăteacă amenda.

În Finlanda, politica de acordare a amenzilor în functie de venituri a fost perfecţionată de-a lungul anilor, iar în prezent, politiştii dispun de aparatură de ultima generaţie prin care pot afla pe loc cuantumul amenzii. Prin introducerea codului de asigurări sociale a şoferului indisciplinat într-o aplicaţie de pe telefonul mobil, se accesează o bază de date a administraţiei financiare şi se verifică fişa fiscală din anul anterior.  Şoferii nu au cum să evite declararea întregului venit pentru a-şi reduce amenzile. Şi veţi spune că România nu este Finlanda, dar implementarea unui astfel de sistem perfectibil în timp este un semn al schimbării.

Norvegienii sunt încă şi mai drastici cu cei care încalcă regulile de circulaţie. Un milionar de 55 ani prins beat la volan a fost nevoit să platească 85.000 dolari amenda, pe baza venitului înregistrat, iar politistii i-au suspendat carnetul pentru 3 ani. În plus, timp de 30 zile, milionarul a fost obligat de judecatori să taie lemne de foc.

2. Se menţine egalitatea din punct de vedere juridic

Nu vorbim despre taxarea hărniciei şi nici nu aducem în discuţie clişeul bogat-sărac (conform N1). Persoanele sunt egale în faţa legii, iar legile sunt făcute pentru a fi respectate, iar orice încălcare a lor trebuie să aducă o pedeapsă pe măsură. Biroul Naţional de Statistică ne comunică date în care arată că [2] în anul 2011 au fost constatate 156,4 mii cazuri de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere,  cu 11,8% mai mult comparativ cu anul precedent.  În majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (97%), circa 4,4 mii personae au fost avertizate, 448 persoane private de anumite drepturi, iar pentru 110 persoane a fost aplicat arestul contravenţional. [3]Iar în anul 2012 pe categorii de contravenţii, fiecare al doilea caz sunt încălcările în domeniul circulaţiei rutiere. Deci constatăm că sancţiunile aplicate nu prea au efect. Trebuie să recunoaştem că această modificare legislativă este o condiţie sine qua non pentru demararea măsurilor în vederea stopării problemei.

3. Acest sistem asigură mai bine respectul legii

Sistemul nu conduce către desconsiderarea legii (conform N1), ci conduce către un grad ridicat de responsabilizare a persoanelor. Statul nu are dreptul să ierte recidiva – întâlnită preponderant în cazul celor care nu resimt amenda, care au pofta de distracţie pe autostradă şi drumuri naţionale, tocmai fiindcă amenda nu este în proporţie cu venitul lor. Considerăm că după o astfel de amendă sigur nu te mai joci cu focul, gândeşti de două ori înainte, îţi iei măsurile de precauţie şi acţionezi o dată conform legii. Prin urmare excludem posibilitatea creşterii incidenţei contravenţiilor.

Echipa afirmatore conchide astfel că adoptarea moţiunii este o modalitate expresă de a rezolva problema care durează de prea mult timp, considerând cu tărie că moţiunea trebuie aprobată !

Considerăm că implementarea unui sistem nou de sancționare care prezintă un risc crescut de alterare a mediului social, în locul adjustării sistemului existent, este inutilă.

În primul discurs negator am arătat că o sancționare mai dură nu este neapărat și una mai eficientă – onerozitatea sancțiunii nefiind principalul factor inhibitor și am vorbit despre dezechilibrul faptă gravă-faptă mai puțin gravă care s-ar produce în ipoteza în care am accepta moțiunea.

Măsura propusă nu duce la o reală conștientizare a problemei, așa cum se susține (A2), ci dimpotrivă, face ca mesajul transmis să fie unul de dezagregare socială – sancționând discriminatoriu pe criteriul averii; problema devine „muncesc mai mult, plătesc mai mult pentru aceeași faptă.” Apreciem totuși preluarea integrală și fidelă de către echipa afirmatoare, a exemplelor din presă în care se arată cuantumul exagerat al unor amenzi date pentru depășirea vitezei legale. În contraargumentare, arătăm că un om bogat care nu are centura pusă va fi sancționat mult mai grav decât un om mai puțin bogat care circulă cu 100 de km/h în localitate, în ciuda faptului că fapta ultimului produce un pericol social mult mai semnificativ. Dacă se majorează însă limitele de pedeapsă - așa cum am sugerat- organul abilitat va putea aprecia că ultima persoană a comis o faptă mai gravă - deci o va sancționa mai drastic decât pe prima. În același timp, pentru o faptă identică comisă cei doi, i se va putea aplica o amendă mai mare celui bogat argumentându-se că pedeapsa se aplică ținând cont de totalitatea circumstanțelor în care s-a produs, inclusiv persoana făptuitorului. Cum îi vom explica bogatului din primul exemplu cuantumul amenzii cu 50% mai mare decât cel al săracului și cum va înțelege el că măsura impusă este una etică?  Efectul ar fi acela că cel bogat va continua să comită fapte mai puțin grave în ideea că oricum plătește pentru ele, în timp ce persoana mai puțin bogată se va raporta la valoarea generală a banilor și va concluziona că este în regulă să circule cu 100 km/h în localitate de vreme ce plătește o amendă echivalentă cu zece pâini. Mai mult, efectele nocive ale sistemului s-au văzut și în țări care l-au implementat și apoi au renunțat la el după încercarea efectelor sale – Anglia experimentând zilele-amendă timp de un singur an și ajungând la rezultate precum amendarea unui om cu 1200 lire pentru aruncarea unui ambalaj pe jos, în timp ce vecinii săi au primit amenzi de 75 lire, respectiv 1500 lire pentru conducerea unui autovehicul fără a avea asigurare.

Afirmatorii nu sunt foarte convinși că măsura propusă nu este în fapt o taxă, un impozit pe avere, că scopul nu este ca guvernul să se îmbogățească, ci ca oamenii să fie sancționați pentru faptele lor. Deși în primul lor discurs ne indică răspicat faptul că acest mod de aplicare a amenzii nu are natura unei impozitări, revin și ne indică în al doilea discurs că de fapt, costurile implementării sunt o investiție profitabilă pentru stat, reeducarea făptuitorului fiind doar un beneficiu subsecvent. Noi am arătat că scopul amenzii este sancționarea celui care a săvârșit o contravenție, fiind echivalentul patrimonial al faptei ilicite și oglindind pericolul social al acesteia. În continuare, costurile de implementare pe care implicit le recunosc și propunătorii măsurii nu se justifică în  aceste condiții – pentru augmentarea veniturilor statului există într-adevăr impozitarea venitului, tradusă în procente – dar care are ca justificare contribuția fiecăruia după posibilități la viața comunității, iar nu pedepsirea unei fapte ilicite.

Problema discutată nu era cea a ineficienței măsurilor actuale, ci oportunitatea îmbunătățirii lor prin metoda propusă. Astfel, nu susținem faptul că situația actuală este ideală, iar sancțiunile perfect eficiente; argumentăm doar că măsura propusă nu este oportună, existând alte posibilități de a ajunge la rezultatul scontat – după cum am indicat, majorarea limitelor pedepselor reprezentând o soluție cu cost de implementare zero și posibilitate mai mare de a crea amenzi proporționale.

În ceea ce privește respectul legii, am arătat în primul nostru discurs cum implementarea sistemului proporționalității amenzii cu veniturile contravenientului duce la perceperea măsurii ca fiind incorectă și astfel scade numărul celor care aleg să nu încalce legea pentru că acest lucru este imoral. „Miza” în cadrul sistemului actual de sancționare poate fi crescută (și chiar este în anumite cazuri – mai multe puncte amenda în cazul săvârșirii unei contravenții rutiere la mai puțin de 6 luni după comiterea primei fapte de acest gen) – pentru cei care nesocotesc legea și o încalcă în repetate rânduri, prin reglementarea recidivei. Considerăm astfel că „pofta scade” automat, nefiind nevoie de nedreptăți și amenzi ridicol de ridicate pentru aceasta. 

Datorită faptului că sistemul propus este ineficient, nedrept și poate duce la creșterea numărului contravențiilor, considerăm că acesta nu ar trebui adoptat.

Referinte:

https://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1453091/Higher-fines-proposed-for-wealthy.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Day-fine